În perioada octombrie 2009 – mai 2010, şefa oficiului poştal, împreună cu poştăriţa au furat banii destinaţi unui copil invalid. Mama minorului s-a adresat în instanţa de judecată deoarece individele refuzau să-i transmită banii care i se cuveneau.

În martie 2013, instanţa le-a achitat pe inculpate pe motiv că nu s-a constatat existenţa infracţiunii, însă procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au contestat-o.

Astfel, cele două femei au fost recunoscute vinovate şi au fost sancţionate cu câte 10 mii de lei fiecare, cu privarea de dreptul de a exercita activităţi publice timp de un an.