Nume
Parola
Vizualizări: 3783
Aleșii locali și primarii pot învăța de la distanță cum să administreze treburile publice locale
24 Mai 2016 — CE: Eveniment de lansare a platformei de instruire la distanță a aleșilor locali, care poate fi accesată online pe site-ul Academiei de Administrare Publică. Platforma de e-learning a fost elaborată de Academia de Administrare Publică, cu sprijinul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI).

CINE: Conducerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Academiei de Administrare Publică, reprezentanții Cancelariei de Stat

UNDE: Academia de Administrare Publică, str. Ialoveni 100, blocul C, sala 201

CÎND: Miercuri, 25 mai, ora 10:00

IMPORTANT: Primul curs plasat pe această platformă, “Managementul administrației publice”, este destinat tuturor aleșilor locali, primarilor și consilierilor locali de nivelul I și II din Republica Moldova. Cursul dat oferă posibilitatea aleșilor locali să-și consolideze cunoștințele de bază în materie de administrare publică, procesul de luare a deciziilor la nivel local și principalele proceduri care trebuie respectate, managementul serviciilor publice și al finanțelor publice locale. Totodată, sunt disponibile module despre elaborarea proiectelor, planificarea strategică și dezvoltarea locală, comunicarea publică și transparența decizională, abordarea bazată pe drepturile omului și etica profesională. După evaluarea cunoștințelor, participanții vor obține certificat de absolvire a acestui curs.

Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) s-a desfășurat în perioada 2013-2015 în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova. PCDLI a fost implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și finanțat de Guvernele Suediei și Danemarcei.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:
Zinaida, Adam consultantă în consolidarea capacităților, zinaida.adam@undp.org, tel: 022-820-840;
Aurelia Țepordei, Directoarea Departamentului de dezvoltare profesională a Academiei de Administrare Publică, tel: 078884816