Viața lui Alexandru Ursu, polițistul băgat în închisoare de separatiști, după 2 ani de la eliberare

Alexandru Ursu, polițistul din satul Hagimus eliberat în noiembrie 2012, după trei ani de detenție ilegală în închisorile separatiste, își continuă meseria de polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Căușeni, în serviciul de investigare a fraudelor economice.

Alexandru a povestit pentru Moldova.ORG că a pierdut apartamentul cumpărat anterior în orașul Bender, iar acum închiriază un apartament mic cu o cameră în orașul Căușeni. “Ne descurcăm extrem de greu cu toate cheluielile doar din salariul meu, soția fiind acasă cu fiica noastră de câteva luni”, spune acesta.

Polițistul spune că din cauza că familia sa nu are un domiciliu permanent și nici viză de reședință în orașul Căușeni, întâmpină adesea probleme. “Am vrut să dăm fiul nostru la grădiniță, dar cererea ne-a fost refuzată pentru că nu avem reședință în oraș. Am apelat de mai multe ori la Guvern, dar și la președintele raionului pentru a fi ajutat cu un loc de trai, dar am rămas doar cu promisiunile”, adaugă acesta.

Dosarul lui Alexandru Ursu a fost depus la CEDO de către juriștii Asociației Promo-LEX. Menţionăm că polițistul a fost „condamnat” la 15 ani închisoare de către aşa-zisele instanţe din regiunea transnistreană, fiind acuzat de escrocherie, după ce şi-a cumpărat un apartament în oraşul Bender.

Rudele acestuia au protestat de mai multe ori în fața Guvernului, cerând autorităților să intervină și să ceară administrației de la Tiraspol eliberarea sa. După trei ani de detenție, acesta a fost eliberat, în prezența mai multor oficiali, inclusiv a premierului de atunci, Vlad Filat:

Urmăriți un reportaj amplu realizat de Moldova.ORG în ianuarie 2013 despre povestea polițistului:

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare