Vasile Culai cere, iar Consiliul local îi dă ascultare

Decizia Consiliului local de a construi un pod pietonal nu s-a bazat pe consultarea oamenilor din sat sau pe o expertiză, ci pe o cerere personală a lui Vasile Culai, depusă la 4 martie 2010. La 30 martie 2010 consilierii din Suruceni adoptă Decizia nr. 2/6 (1), prin care “aprobă cererea dlui Culai Vasile privind construcţia unui pod pentru pietoni de la drumul care duce de pe lângă gardul lui Culai Vasile”. La 4 noiembrie 2010 Primăria Suruceni eliberează certificatul de urbanism pentru construcţia podului.

Licitaţie cu un singur participant

Pentru a alege antreprenorul Primăria Suruceni a organizat la 13 iulie 2011 o licitaţie publică. După spusele primarului din Suruceni, Vasile Blăniţă, la concurs nu s-a înscris niciun ofertant, astfel încât la 1 august 2011 Primăria a anunţat o licitaţie repetată. De data aceasta a depus dosarul doar întreprinderea Poduri Prim SRL, care a şi devenit câştigătoare. "În Republica Moldova există o singură firmă care construieşte astfel de poduri”, ne-a explicat primarul din Suruceni.

Cu mâna întinsă după bani

La 4 august 2011 Primăria Suruceni încheie un contract de antrepriză cu Poduri Prim SRL, acceptând devizul de cheltuieli de 1.782.000 de lei propus de către ofertant. Acesta, la rândul său, s-a obligat să execute lucrările în termen de trei luni. Autorităţile nu dispuneau la acel moment de toată suma necesară pentru construcţie. Prima tranşă, de 617.000 de lei, i-a fost oferită Primăriei Suruceni de către Consiliul raional Ialoveni la 19 august 2011. La 19 septembrie 2011 Vasile Blăniţă adresează o scrisoare Parlamentului în care solicită alocarea a 860.000 de lei pentru construcţia podului. Primarul motivează necesitatea construcţiei prin faptul că aceasta ar putea deveni un loc de agrement pentru locuitorii satului Suruceni şi unul de atracţie turistică pentru oaspeţi. "Podul se află într-o zonă pitorească a satului. El trebuie însoţit de un parc cu o planificare de înverzire a teritoriului, instalarea unor locuri de agrement pentru copii, iluminarea parcului, construirea unui teatru de vară", încerca să-i convingă pe deputaţi edilul de la Suruceni. Dar banii nu au mai fost alocaţi şi şantierul a rămas în paragină.

„Podul prostiei"

Oamenii din Suruceni aşa şi nu au înţeles de ce trebuia construit pe toloacă un pod de peste o sută de metri, iar unii chiar îl numesc "podul prostiei". Valeriu B., care locuieşte în preajma podului, nu este nici pe aproape entuziasmat de construcţie: "Bani aruncaţi în vânt". 

Autorităţile se justifică

La rândul său, Vasile Blăniţă susţine că podul a fost construit la cererea oamenilor din sat. "Nu-i mai înţeleg pe oameni. Ce vor? Mai întâi au venit cu rugămintea să le facem o cale de acces mai scurtă spre biserică, iar acum nu le place! Nu am făcut nimic ilegal, ne-au verificat şi cei de la CNA. Cum vor apărea bani, vom finisa lucrările", ne-a spus edilul.

Potrivit primarului, până acum în proiect s-au investit 1,1 milioane de lei, toţi bani de la bugetul de stat şi mai este nevoie de circa 600.000 de lei pentru a finisa lucrările. Vasile Blăniţă ne-a mai spus că acum nu prea are şanse să obţină fonduri de la buget ca să termine podul, dar speră că vor veni timpuri mai bune. Şi Vasile Culai susţine că podul a început să fie construit la cererea sătenilor. "Podul a fost făcut pentru oameni. Satul are nevoie de acest pod. Noi am vrut să construim şi staţie de epurare, şi drumurile să le reparăm", a spus Culai.

Viceprimarul afirmă că pentru construcţia podului s-a cheltuit mai puţin de un milion de lei. "Eu m-am ocupat de tot şi cunosc mai bine. S-au cheltuit 860.000 de lei. N-am primit bani de la raion. O parte din bani i-am returnat la buget, pentru că au fost alocaţi în luna noiembrie şi era frig, nu se putea lucra", a adăugat Culai. 

CNA: Totul este corect

Centrul Naţional Anticorupţie a verificat în 2014 legalitatea construcţiei podului şi nu a constatat nicio abatere. "Având în vedere că în cadrul verificărilor efectuate nu au fost stabilite încălcări la iniţierea şi realizarea proiectului podului pietonal de la Suruceni propun sistarea examinării materialului”, se arată într-un raport al CNA. Precizăm că CNA a verificat şi legalitatea utilizării de către Primăria Suruceni a 260.000 de lei, bani obţinuţi din Fondul Ecologic Naţional pentru amenajarea unui parc, despre care CIJM a relatat în investigaţia "Banii publici îngropaţi într-un parc care nu există". Şi în acest caz CNA a constatat vreo abatere.

Expert: „Necesitatea podului trebuia justificată”

Alexei Dolganiuc, specialist în construcţia podurilor, consideră că era necesară o expertiză, care să justifice rentabilitatea podului. "Nu văd o abatere că la licitaţie a participat un singur ofertant. Altceva este că trebuia să se facă mai întâi o expertiză, care să justifice necesitatea acestui pod. Este vorba despre bani publici", spune expertul. Totodată Dolganiuc a infirmat că firma Poduri Prim ar fi singura întreprindere din Republica Moldova care construieşte poduri pietonale. "Mai sunt încă cel puţin zece întreprinderi care pot să construiască poduri", ne-a spus specialistul.

Un alt specialist, Serghei Merjan, expert în achiziţii publice, spune că licitaţia nu putea să se desfăşoare neavând acoperire financiară. "Există Regulamentul privind achiziţiile publice de lucrări, care stipulează că una din condiţiile de aplicare pentru autoritatea contractantă e să aibă asigurate, integral sau parţial, pentru anul în curs mijloacele financiare necesare", a precizat expertul.

Câţi bani s-au cheltuit?

Datele din documente şi declaraţiile lui Blăniţă şi Culai privind cheltuielile pentru pod se bat cap în cap. Primarul spune că este vorba de mai mult de un milion de lei, în timp ce adjunctul acestuia afirmă că suma investiţiilor nu depăşeşte 860.000 de lei. Potrivit facturilor Poduri Prim, Primăria i-a achitat antreprenorului 764.937 de lei.