În politică, ștacheta este pusă foarte jos în Balcani: dacă nu ameninți cu un nou război, poți intra în politică și poți guverna. Erau gîndurile care-mi treceau prin cap duminica trecută (24 aprilie, 2016), când urmăream alegerile din Serbia.
Cred că nimeni nu s-a interesat ce a făcut premierul Alexander Vucici în ultimii doi ani. Nimeni nu s-a întrebat ce s-a întîmplat cu lupta împotriva corupției, nimeni nu s-a uitat dacă libertatea presei, promisă de Vucici, chiar există în Serbia.
De când a devenit premier, cu doi ani în urmă, s-au făcut ceva progrese în normalizarea relațiilor cu Kosovo. Dar și acolo, Vucici dă cu o mână și ia cu cealaltă, așa cum făcea și Slobodan Miloșevici. Pentru că a blocat mereu încercările Kosovo de a fi acceptat în diverse organizații internaționale.
În ziua alegerilor (24 aprilie) Vucici și-a proclamat victoria după care a țintu discursul obișnuit despre apropierea de Uniunea Europeană, fără a pune în pericol relațiile tradiționale cu Rusia. A mai pomenit Statele Unite și China, ceva pentru fiecare gust.
Pentru moment, marea reușită a lui Vucici este să spună lucrul potrivit în momentul potrivit. Așa reușește să se prezinte liderilor europeni drept singurul garant al stabilității în regiune iar pe sârbi să-i convingă că nu este vinovat de problemele interne.
S-ar putea spune că alegerile din Serbia au fost organizate numai pentru a confirma că Vucici are mână liberă să facă de crede de cuvință.
„Pot să-mi imaginez că în următorii patru ani Serbia se va apropia de Uniunea Europeană dar că va face pași înapoi când vine vorba de democrație și libertatea presei, deviind de la normele europene” crede jurnalistul Teofil Pancic.
„Acum cinci ani, nu mi-aș fi putu imagina așa ceva.” – continuă Pancic într-un interviu cu Europa Liberă.„Între timp avem exemplul Ungariei lui (Victor) Orban sau Polonia, ambele considerate membri respectabili ai Uniunii Europene. Se pare că este posibil să ai oameni la conducerea unui țări care subminează valorile democratice fără nici o consecință asupra poziției acelei țări în Uniunea Europeană” – constată jurnalistul Teofil Pancic.Alegând un lider populsit, Serbia se înscrie într-un curent existent deja în Europa. Chiar dacă Vucici nu minte când vorbește despre apropierea Serbiei de Uniunea Europană, mulți membri ai partidului său au alte păreri. Plus, partidele de extremă dreaptă, care se opun integrării europene, au obținut până la 34 de locuri în noul Parlament (rezultatele finale vor fi cunoscute la începul lunii mai, după reluarea parțială a votului, în 4 mai).
Vojislav Seselj - achitat recent de Tribunalul de la Haga pentru crimele de război comise în fosta Iugoslavie – pledează deschis pentru o apropiere de Rusia iar partidul său a obținut 8% din voturi în alegerile generale.
Pentru mulți sîrbi, prea mulți, Seselj este varianta acceptabilă a istoriei. În ochii lor, Serbia este victima unei conjurații occidentale, vinovată de războaiele civile, dar și de tot de s-a întîmplat de atunci, inclusiv crearea Tribunalului de la Haga pentru fosta Iugoslavie.
Serbia nu a avut nici odată un Willy Brandt ca Germania Federală, care să forțeze țara să-și asume trecutul iar rezultatul alegerilor din 24 aprilie nu este decât expresia acestei negări.