Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Președintele Judecătoriei Glodeni, reținut „cu…

Președintele Judecătoriei Glodeni, reținut „cu fast” de CNA a fost achitat

Nicolae Costin, judecător la Judecătoria Grigoriopol l-a achitat pe președintele Judecătoriei Glodeni, Ion Cazacu, acuzat de comiterea coruperii pasive. Judecătorul a compărut pe banca acuzaţilor împreună cu persoana care i-a oferit 10 mii de lei pentru a scăpa de pedeapsă. Judecătoria Grigoriopol şi-a motivat hotărârea prin faptul că acţiunile inculpaţilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunile incriminate de procurori, anunță Procuratura Generală.

De asemenea, instanţa a dispus anularea sechestrelor aplicate cu restituirea titularului a: 4980 euro, 200 dolari, 10 500 lei – depistaţi şi ridicaţi în cadrul percheziţiei efectuate în biroul de serviciu al preşedintelui Judecatoriei Glodeni, precum şi pe bunurile imobile cu o valoare de peste 200 mii lei, ce-i aparţin magistratului, cu drept de proprietate.

Procuratura Anticorupţie, care a cerut condamnarea inculpaţilor la cîte 8 ani închisoare cu executare, consideră sentinţa de achitare a celor doi drept ilegală şi anunţă că o vor contesta în modul stabilit de lege.

Amintim că, magistratul Ion Cazacu a fost reţinut în flagrant de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, pe 16 aprilie 2014, în incinta Judecătoriei Glodeni, imediat după ce ar fi primit de 10 mii de lei de la un inculpat. Pentru această sumă, inculpatul urma, conform Centrului Național Anticorupție, să fie absolvit de pedeapsă pentru comiterea unui accident rutier în stare de ebrietate. Acţiunile de urmărire penală au fost realizate în aşa mod, încât au fost documentate atât acţiunile coruptibile ale judecătorului, cât şi ale celui care a oferit banii.

Iniţial, ambii învinuiţi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore. Ulterior, deşi procurorii au solicitat plasarea magistratului şi a inculpatului în arest, instanţa de judecată a dispus cercetarea lor în stare de libertate. La demersul Procurorului General, în aprilie 2014, magistratul a fost suspendat provizoriu din funcţie.

Dosarul președintelui Judecătoriei Glodeni a ajuns în atenția opiniei publice inclusiv după ce Nicolae Costin, judecătorul care a emis sentința s-a plâns în două rânduri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) de faptul că procurorul Procuraturii Anticorupție, Victor Muntean, ar tergiversa examinarea cauzei penale. Recent, pe 22 martie 2016, la CSM a fost examinată o altă notă informativă depusă de magistrat. Conform Notei informative prezentate, acuzatorul de stat Victor Munteanu, prin acțiunile sale, tergiversa examinarea cauzei penale Tincu P. şi Cazacu I.. Nicolae Costin menționa că, pe parcursul examinării cauzei penale respective, au avut loc 20 şedinţe, dintre care 3 au fost amânate din cauza neprezentării acuzatorului de stat şi 10 amânări au fost generate de faptul, că procurorul Muntean nu a asigurat prezența martorilor în şedinţa de judecată. CSM a decis la acea ședință să anunțe Consiliul Superior al Procurorilor. Între timp însă, pe dosar a fost pronunțată sentința, judecătorul Costin achitându-i pe cei doi inculpați.