Trei școli din stânga Nistrului vor fi renovate din banii Uniunii Europene

Peste 800 de copiii din stânga Nistrului vor obține acces la educație în condiții moderne și sigure.

Uniunea Europeană finanțează lucrările de renovare a școlilor din Nezavertailovca, Hlinaia și Chițcani, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Lucrările de reconstrucție a edificiului care găzduiește școala și grădinița din satul Nezavertailovca sunt în toi. Edificiul a fost dat în exploatare acum 52 de ani, în 1964. De atunci i-au pășit pragul mii de copii, însă nu a fost reparat temeinic niciodată. Cu timpul, din cauza sistemului defectuos de încălzire, procesul educațional a devenit o provocare pentru cei aproape 300 de copii și învățători. Frigul și igrasia le afecta sănătatea.

Глиное1

„Sistemul vechi de încălzire, pe care am încercat să-l reparăm de nenumărate ori, nu mai făcea față. După încheierea lucrărilor de renovare, sunt convinsă că procesul educațional se va îmbunătăți. Elevii vor fi mai motivați să învețe și astfel vom avea noi performanțe”, spune Olga Slobodzian, directoarea instituției.

Constructorii au montat deja un sistem nou de încălzire. Lucrările de renovare a blocului în care se află sala de festivități și atelierele sunt pe ultima sută de metri. Profesorii așteaptă momentul când școala va avea o nouă înfățișare și vor putea primi oaspeți din alte sate, inclusiv de pe malul drept al Nistrului.

Și la Hlinaia, sat cu cinci mii de locuitori, va fi renovată școala cu suport financiar european. Aici elevii așteaptă momentul când vor putea explora sala de sport și cea de festivități. Din cauza acoperișului spart, aici a putrezit podeaua, iar sărbătorile sunt organizate în antreul școlii.

„Sala de sport din școala noastră este printre cele mai mari din raion. După renovare vom putea organiza concerte, competiții sportive cu participarea echipelor din alte localități, nu doar de la noi din sat. Așa vom cunoaște mai bine tineri din alte localități și vom consolida tradițiile școlii”, afirmă Iaroslav Baboi, elev în clasa a 11-ea, membru al echipei de volei din Hlinaia.

Глиное_Дети3

În stânga Nistrului, cu bani europeni este renovată și școala din satul Chițcani. Uniunea Europeană a acordat finanțare în valoare de până la 150 mii de euro pentru renovarea fiecărei școli.

În total, prin intermediul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, UE a finanțat renovarea a 70 de obiecte de infrastructură socială pe ambele maluri ale râului Nistru. Programul contribuie la sporirea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, a societății civile, comunităților de afaceri și altor părți interesate în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și renovare a infrastructurii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare