Un fost şef al FISC-ului din Taraclia, luat sub strajă din sala de judecată

Fostul şef al Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) al raionului Taraclia a fost condamnat la 6 ani închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi luat sub strajă chiar din sala de judecată. Decizia a fost emisă de Curtea de Apel Cahul, după ce procurorii au contestat pedeapsa nonprivativă de libertate, aplicată anterior de magistraţii din Taraclia.

Atât în cadrul urmăririi penale, cât şi în instanţa de judecată procurorii au demonstrat că, la finele anului 2008, învinuitul, care în acea perioadă deţinea funcţia de şef al IFS Taraclia, a dispus în mod ilegal anularea pentru o zi a dispoziţiei privind suspendarea operaţiunilor la conturile bancare ale unei firme.

Suspendarea fusese aplicată anterior de IFS Taraclia în legătură cu existenţa restanţelor agentului economic la capitolul impozite în mărime de 4,5 milioane lei.

Astfel, în acea zi, la conturile întreprinderii au fost virate de către alţi agenţi economici peste 9 milioane lei, care au fost folosiţi de întreprindere în alte scopuri, statul fiind în imposibilitate să perceapă datoria la bugetul de stat. Prin aceste acţiuni, potrivit procurorilor, interesele publice au fost prejudiciate în proporţii deosebit de mari.

Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, fostul funcţionar a fost privat de dreptul de a deţine anumite funcţii timp de 2 ani. Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.