Nume
Parola
Vizualizări: 3842
Securitatea cibernetică, o prioritate strategică pentru Republica Moldova
Chisinau, 16 Aprilie 2015 — Summit-ul ICT va avea loc pe 29-30 aprilie 2015 și va debuta cu sesiunea ministerială consacrată securității cibernetice. Tehnologia informației și comunicațiile ne oferă un șir de avantaje, dar, în același timp, ne face mai vulnerabili în fața eventualelor pericole în spațiul virtual. Atacurile cibernetice devin tot mai frecvente și aduc noi riscuri și pagube enorme sectorului guvernamental, privat şi cetățenilor.

Pentru a reduce la minim aceste riscuri, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a elaborat și propune pentru discuții viziunea privind gestionarea coerentă a spațiului cibernetic al Republicii Moldova, care prevede siguranța procesării, circulației, stocării, păstrării și accesibilității datelor în spațiul virtual.

”Riscurile în spațiul digital pot fi reduse substanțial printr-o abordare sistematizată a tuturor instituțiilor vizate, constituirea şi operaționalizarea unui Sistem național de securitate cibernetică extins în domeniile vitale. Acest sistem este parte integrantă a Sistemului național de securitate”, consideră ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Pavel Filip.

Viziunea propusă de MTIC este confirmată de experiența internațională în domeniu și conștientizată de Guvern prin aprobarea Strategiei Naţionale de dezvoltare a societăţii informaţionale "Moldova Digitală 2020". ”MTIC vine cu inițiativa de a combina eforturile instituțiilor pentru a elabora un Program de securitate cibernetică, în conformitate cu practica europeană - Strategia UE pentru Securitate Cibernetică: un spaţiu deschis, sigur şi securizat, precum și alte documente europene ce vizează securitatea rețelelor de comunicații electronice și a sistemelor informatice” concretizează ministrul Pavel Filip.

Astfel, acțiunile din Program respectă principiile europene ale asigurării securităţii cibernetice și sunt adaptate la legislaţia, regulamentele şi practica aplicată în Republica Moldova, ținând cont și de resursele disponibile care acoperă două dimensiuni: instituțională și normativ-legislativă. În urma discuțiilor în cadrul summit-lui, Programul de securitate cibernetică, urmează a fi definitivat și propus spre aprobare Guvernului.
Pentru înregistrare, agenda Moldova ICT Summit 2015, informaţie despre sesiuni şi speakeri şi alte detalii relevante, accesaţi: http://moldovaictsummit.md/. Participarea în cadrul evenimentului este posibilă doar în baza înregistrării prealabile.

Summit-ul ICT este cel mai important eveniment din domeniul TIC al anului, care adună împreună reprezentați ai Guvernului, ai instituțiilor abilitate, ai mediului academic și de afaceri, ai partenerelor de dezvoltare, ai societății civile, experți locali și internaționali. Reuniunea oferă o platformă unică pentru discuții și schimb de opinii privind ultimele evoluții din sectorul TIC, problemele existente și posibilitățile de depășire a acestora pentru dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere prin utilizarea tehnologiilor moderne și comunicațiilor.


Evenimentul dat este organizat în fiecare primăvară, pentru al 15-lea an consecutiv, debutând în formatul Expoziției anuale ComInfo și al Conferinței tehnico-științifice BIT+. Din 2009 acesta a fost reformatat în Moldova ICT Summit și este organizat de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, în comun cu Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, în parteneriat cu proiectul USAID CEED II, Centrul de Guvernare Electronică, Ministerul Educației al Republicii Moldova, UN Women, Microsoft Moldova, Orange Moldova, HP, DAAC System Integrator, Endava, Huawei, Intel. Parteneri media: MediaTIC, Allmoldova, Diez, UNIMEDIA. Partener Business Media: AGORA. Partener Online Exclusiv: Simpals.