La şedinţa de astăzi a legislativului, fracţiunea PSRM a propus audierea procurorului general şi a Inspectoratului Ecologic în legătură cu acest caz. Propunerea a fost însă respinsă de majoritatea parlamentară.

„Este clar că nu putem în fiecare joi să venim cu toate evenimentele care s-au întâmplat. Ar fi bine o clarificare pe platforma comisiei. Dacă comisia consideră că e subiect important pentru parlament, atunci vom discuta”, a spus preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.

„Este un caz politic. Şi societatea, şi comunitatea diplomatică, suportul financiar al căreia îl râvnim, a fost bulversată de acest caz. Nu este singurul cazul. Astfel de presiuni asupra aleşilor locali se întâmplă foarte des. Este un caz demn de a fi audiat în Parlament. Nu este doar un simplu ales local. Este un exemplu cum procedează justiţia şi cum este folosită ca instrument politic”, a declarat vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc.

Primarul oraşului Taraclia a fost condamnat pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, Curtea de Apel Cahul anulând o decizie de achitare în privinţa alesului local dictată de prima instanţă anul trecut. 

Filipov crede că a fost nedreptăţit, întrucât, spune el, decizia de a tăia copacii din curtea Primăriei Taraclia nu a fost luată de el personal, ci împreună cu direcţia responsabilă. Alesul local susţine că decizia instanţei este o răzbunare politică a PD după ce, în 2009, a refuzat să voteze pentru Marian Lupu la funcţia de preşedinte.

Cazul l-a contrariat pe şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola. Oficialul european a publicat pe o reţea de socializare un mesaj prin care condamnă această decizie, despre care spune că este una motivată politic. Şi Ambasada Statelor Unite la Chişinău a reacţionat în privinţa acestui caz, atenţionând că deciziile luate de instanţe nu trebuie să fie motivate politic.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.