Primarul de Taraclia: Sunt persecutat de PD pentru că nu l-am votat pe Lupu președinte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul orașului Taraclia, Serghei Flipov, susține că decizia de suspendare din funcție vine la comanda directă a Partidului Democrat, întrucât acțiunile sale ar fi nemulțumit conducerea partidului.

Potrivit acestuia, totul a început de când deputat fiind, a refuzat să-l voteze pe Marian Lupu la funcția de președinte, deși fusese abordat de democrați în acest sens.

„Iniţial, nu înţelegeam de ce sunt persecutat, parcă nu sunt mare politician, apoi am înţeles că toţi primarii care se opun guvernării sunt cei mai mari duşmani ai neamului. Pentru prima dată, am devenit incomod clasei politice când m-am opus pentru ca Marian Lupu să fie ales ca şef de stat. A urmat apoi împotrivirea împotriva optimizărilor în regiune, după care susţinerea referendumului din Găgăuzia. Iată de aici şi problemele, pentru că guvernarea vorbeşte frumos, dar eu ca primar, nu pot să spun poveşti oamenilor din localitate, când toţi vedem că în ţară este rău”, a declarat Serghei Filipov în cadrul unei emisiuni de la TV 7.

Primarul de Taraclia, Serghei Filipov, a fost suspendat luni din funcție, printr-o decizie a Curții de Apel Cahul. Instanța l-a condamnat pe Filipov pentru că a dispus tăierea unor copaci din oraș.

Filipov a fost găsit vinovat de exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei decizii de a fi tăiați mai mulți arbori din centrul orașului.

Sentința prevede o amendă de 8 mii de lei, cu restituirea unui prejudiciu de 164 de mii de lei și suspendarea din funcție începând cu 4 aprilie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...