DOCUMENT SECRET despre Regele Mihai, făcut public după 72 de ani. Nimeni nu va mai judeca la fel de acum înainte

31 martie 1944 a căzut tot în Postul Sfintelor Paşti. Rupem o filă din jurnalul lui Ioan Hudiţă, fost secretar general adjunct al PNŢ, un fin cunoscător al politicii internaţionale, un om de remarcabilă onestitate, colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu.

De ce invoc fragmentul acesta din Jurnalul Politic al lui Hudiţă? Pentru că, departe de România, cea mai tragică personalitate a istoriei noastre, zace pe patul său de suferinţă. În jur – acelaşi carnaval absurd care ne-a colorat dintotdeauna istoria.

În ’44, avea 22 de ani. Astăzi, se uită spre cei 95 - fereastra unde perdeaua flutură ca un steag alb.

“Vineri 31 martie 1944. Întâlnire cu Sănătescu (…), la ora 10 dimineaţa, la cererea lui. Îmi spune că ieri după masa, între 5 şi 6.30, a avut loc o discuţie aprinsă între el şi Antonescu, în faţa Regelui. S-a discutat întreaga situaţie de pe front. Regele l-a rugat pe Antonescu să-i explice ce intenţii are faţă de retragerea nemţilor şi de apropierea ruşilor de Chişinău şi de Iaşi. Antonescu i-a răspuns că are asigurări <formale> din partea lui Hitler că frontul se va stabiliza pe linia Rădăuţi-Botoşani nord de Iaşi-Bălţi-Chişinău-Tighina şi că în nici un caz Iaşiul şi Chişinăul nu vor cădea în mâinile ruşilor. <Frontul german din sus, cu Odessa şi Crimeea inclusiv, a mai spus Antonescu, va rezista cu orice preţ, indiferent ce s-ar putea întâmpla în apusul Europei, debarcă anglo-americanii sau atacă Hitler Anglia. Este vorba de o armată de 30 de divizii pe care Hitler nu le poate sacrifica. Eu cred în victoria lui şi sunt hotărât să lupt mai departe alături de el>.

<Mi-e teamă că vă înşelaţi, d-le Mareşal, i-a răspuns Regele. Foarte multă lume, printre care şi generali care luptă pe front, cred că războiul e definitiv pierdut, iar cât despre promisiunile şi asigurările date de Hitler mare bază nu se mai poate pune, dată fiind experienţa noastră din trecut. De acee eu cred că noi ar trebui să judecăm serios situaţia şi să vedem dacă nu e cazul să încetăm ostilităţile>.

Antonescu a sărit în sus, spune Sănătescu, şi ridicându-se de pe scaun a început să vocifereze, făcându-l pe el răspunzător de <ideile greşite pe care le are despre situaţie Majestatea Sa Regele. Eu v-am numit în acest loc tocmai pentru a veghea ca Majestatea Sa să fie ferit de orice influenţă din partea politicienilor interesaţi şi a unor generali fricoşi şi neinformaţi. Văd că m-an înşelat grav>.

Eu sunt foarte calm de felul meu, a continuat Sănătescu, şi în toată cariera mea de militar am dovedit o mare stăpânire de sine şi de data aceasta m-aş fi stăpânit dacă reproşul lui Antonescu mi-ar fi fost făcut între patru ochi. Făcut însă în prezenţa Regelui, am fot nevoit să reacţionez, repet, în contra firii mele şi i-am răspuns aşa cum trebuia.

Sănătescu a început prin a-i spune că pe el nu-l interesează politica şi că discută situaţia ca militar <şi numai ca militar >. Sănătescu i-a arătat mai apoi că toţi generalii cu care a vorbit el în ultimul timp, în număr de 11, dintre care comandanţi de mari unităţi pe front, ca Dumitrescu şi Racoviţă şi cu Şteflea, şef al Marelui Stat Major, toţi sunt convinşi că nemţii au pierdut războiul şi că noi facem o imensă greşeală legându-ne soarta de ei.

<Toţi aceştia nu ştiu ce ştiu eu>, la interupt Antonescu.

<Ştiu la ce vă referiţi, i-a răspuns Sănătescu, numai că ei, ca şi mine, nu mai cred în planurile şi promisiunile lui Hitler care ne-a înşelat de atâtea ori (...) Dumneavoastră, d-le Mareşal, vă luaţi o prea grea răspundere şi voi plăti cu capul meu dacă se va întâmpla să aveţi d-voastră dreptate >.

<Pentru ţară însă riscul este prea mare, a spus Regele, şi de aceea ar fi bine, d-le Mareşal, să vă mai gândiţi>.

După ce mi-a povestit toate aceste lucruri, Sănătescu m-a rugat să-l pun la curent pe Maniu, declarându-mi următoarele: <De azi înainte vă rog să contaţi pe sprijinul meu. Nu fac politică, însă ca român şi ca militar sunt alături de dumneavoastră în lupta pentru salvarea ţării. Sunt fericit că Regele, cât este el de copil, gândeşte ca şi mine (…)>”.

Lelia MUNTEANU, gandul.info