Greceanîi a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada martie 2008 - septembrie 2009 şi este cunoscută mai ales pentru adresarea televizată către popor, în timpul tragicelor evenimente din aprilie 2009, în cadrul căreia a ameninţat că poliţia va face uz de arme (Vezi video).

„Ordine în Chişinău putem să facem. Trebuie să facem şi vom face în toate domeniile”, a spus astăzi Zinaida Greceanîi, care şi-a susţinut discursul şi în limba rusă.

Din 2009, Zinaida Greceanîi este deputat în Parlament în fracţiunea PCRM. Ulterior a părăsit comuniştii şi a aderat la PSRM.

Până acum şi-au anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de primar de Chişinău la alegerile locale din 2015 actualul primar Dorin Chirtoacă, fostul primar al capitalei şi preşedinte al Curţii de Conturi, Serafim Urechean, dar şi vicepreşedintele companiei petroliere „Lukoil”, Nicolae Ciornîi.

Alegerile locale generale în Republica Moldova se vor desfăşura pe 14 iunie. Parlamentul a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege în acest sens.

Precizăm că mandatul aleşilor locali expiră pe 5 iunie, iar alegerile trebuie să fie organizate nu mai târziu de 90 de zile de la această dată. Scrutinul local din acest an ar putea costa 90 de milioane de lei.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.