CSJ a decis: Două decenii după gratii pentru interlopul Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul lui Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli” împotriva deciziei instanţei de apel, prin care fusese condamnat la 20 de ani închisoare, dispunând astfel menţinerea pedepsei aplicate anterior.

Pe 22 octombrie 2015, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a constatat vinovăţia inculpatului de organizarea privării ilegale de libertate şi omorul a trei bărbaţi, stabilindu-i pedeapasa solicitată de procurori – 20 de ani de detenţie.

Procurorii au demonstrat prin probe că, inculpatul a organizat şi dirijat un triplu omor, savârşit în iarna anului 2000. Victimele au fost împuscate, iar apoi incinerate şi ingropate, pentru că ar fi refuzat să împartă banii cu Druţă, după vînzarea unei maşini furate.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost descoperite abia în anul 2008, într-o fâşie forestieră din preajma traseului Chişinău-Hînceşti. În anul 2011, Judecătoria Ialoveni l-a achitat pe inculpat pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunilor incriminate.

Procurorii au contestat sentinţa, urmînd mai mulţi ani de şedinţe, dezbateri judecătoreşti şi rejudecări, pînă cînd magistraţii Curţii de Apel, după rejudecarea cauzei penale, au casat sentinţa ilegală şi l-au condamnat pentru crimele comise.

Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.

De notat că, la începutul anului trecut, interlopul Ion Druţă, alias „Vanea Pisateli”, a fost condamnat la 5 ani închisoare şi pentru vânzare ilegală a armelor şi muniţiilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...