Trimite e-mail | Printeaza
Politic
11.03.2016

Parlamentul și Guvernul își consolidează acțiunile pentru a lichida restanțele în implementarea Acordului de Asociere

Parlamentul și Guvernul își consolidează acțiunile pentru a lichida restanțele în implementarea Acordului de Asociere

Parlamentul și Guvernul își consolidează și sincronizează acțiunile pentru a lichida cât mai rapid restanțele în implementarea Acordului de Asociere. Prioritățile legislative și guvernamentale de reforme, precum și termenele concrete de implementare au fost discutate în cadrul ședinței comune de lucru cu participarea conducerii Parlamentului, a președinților comisiilor permanente și membrilor Guvernului.

Potrivit Speakerului, prioritățile legislative ale Parlamentului pentru sesiunea de primăvară se regăsesc în programul legislativ de realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE pentru anii 2015-2016. Documentul prevede ca, în cei doi ani, Parlamentul să aprobe 137 de acte legislative. Până în prezent, au fost adoptate în lectură finală 14 acte, iar alte 29 de documente se află în proces legislativ.

”La cele 5 ședințe plenare ale Parlamentului din această sesiune de primăvară au fost adoptate mai multe acte normative de pe agenda europeană decât în întreaga sesiune de toamnă. Ne mișcăm foarte bine, am intensificat la nivel de sincronizare agendele legislative și guvernamentale și roadele sunt evidente”, a menționat Președintele Parlamentului.

Totodată, la începutul lunii martie curent, Parlamentul și Guvernul au elaborat şi aprobat Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare ce necesită a fi întreprinse pentru avansarea reformelor. Documentul reprezintă o listă consolidată de acțiuni imediate, angajamente şi termene concrete de implementare pentru a depăși provocările semnalate de Consiliul Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, precum și de alţi parteneri de dezvoltare. Printre priorităţi figurează măsuri de combatere a corupţiei, reformare a justiţiei, libertatea mass-media, reforma administraţiei publice, consolidarea independenţei de pe piaţa financiar-bancară, investigarea fraudei bancare și crearea unui climat investiţional atractiv.

”Foaia de parcurs conține angajamente ambițioase de modernizare și reformare a Republicii Moldova și reprezintă responsabilitatea comună a Parlamentului și Guvernului. Urmează un program intens în acțiuni pentru realizarea prevederilor Acordului de Asociere, care trebuie desfășurate până la sfârșitul sesiunii de primăvară a Parlamentului. Circa 90% din acțiuni sunt prevăzute a fi implementate în perioada martie-aprilie”, a declarat Andrian Candu.

Speakerul a mai anunțat că Parlamentul urmează să instituie un mecanism instituțional de coordonare în procesul de integrare europeană. Săptămâna viitoare, Biroul permanent al Parlamentului va examina proiectul de înființare a unui Colegiu/Consiliu pentru Integrare Europeană.

Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat că activitatea Guvernului și Parlamentului este în continuă eficientizare prin sincronizarea agendelor de activitate și conjugarea eforturilor. ”Ritmul înregistrat a fost unul destul de accelerat. Am reușit să aprobăm multe documente la Guvern, care, datorită sincronizării bune cu Parlamentul, și-au găsit aprobarea și la Parlament”, a menționat Prim-ministrul.

Ultima ședință cu participarea conducerii Parlamentului și Guvernului a avut loc la mijlocul lunii februarie curent, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus