Codul Electoral prevede că, înainte de a fi prezentate la CEC, listele de subscripţie trebuie să fie autentificate prin aplicarea pe fiecare foaie a ştampilei autorităţii publice locale. Primarul comunei Paşcani, Vasile Gârbea ar fi refuzat categoric să pună ştampila, spun colectorii. Totodată, acesta le-ar fi întors listele după ce le-ar fi xeroxat şi ar fi impus-o pe secretară să-şi şteargă numele.

Pentru a clarifica situaţia, membrii grupului de iniţiativă au mers la primărie, acolo unde se desfăşura şedinţa consiliului local. Luat la întrebări, funcţionarul a declarat iniţial că nu poate semna listele, întrucât nu a participat la procesul de colectare.

Întrebat dacă e adevărat că a xeroxat listele de circumscripţie înainte să le întoarcă colectorului şi dacă a făcut presiuni asupra secretarei pentru ca aceasta să îşi şteargă semnătura prin care susţine iniţierea referendumului, primarul a negat acuzaţiile, declarând că nu are nicio legătură cu acest fapt.

După un şir de replici cu membrii grupului de iniţiativă, funcţionarul a declarat că va examina totuşi listele şi că dacă e obligat prin lege le va ştampila. Consilierii locali sunt de părere că primarul ar trebui să se ţină de cuvânt şi să ştampileze listele.

​Membrii Consiliului Marii Adunări Naţionale au declarat că în cazul în care primarul va refuza în continuare să ştampileze listele de circumscripţie, ei se vor adresa în instanţa de judecată.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.