În timp ce unii s-au pregătit din timp pentru masa de sărbătoare, alţii au lăsat cumpărăturile pe ultima sută de metri. Astfel, Piaţa Centrală a devenit astăzi un adevărat furnicar.

„Am cumpărat carne, ouă, brânză, de toate câte puţin. Am cumpărat zece ouă că mai mult nu-mi permite buzunarul. Costă 15 lei, pentru pensionari preţul este mare. Mai mult de 500 de lei nu voi scoate din buzunar”, a spus o femeie.

Cei mai mulţi cumpărători au dat buzna la hala de carne. Aici, oamenii au stat în rând pentru a cumpăra mezeluri, dar şi carne de miel, care s-a vândut astăzi cu 90 de lei kilogramul.

„Vreau să fac nişte sărmăluţe...Am cumpărat cărniţa asta...Voi scoate din buzunar cred vreo trei mii de lei”, spune o cumpărătoare.

„Până acum am vândut vreo 50 de miei, însă am avut vreo 60. Ne-au mai rămas câţiva şi îi terminăm. Preţul este de 90 de lei. S-a majorat cu cinci lei”, s-a lăudat un comerciant.

La mare căutare au fost şi legumele.

„Se vinde totul bine, roşiile, castraveţii, ridichea...Roşii avem cu 35 de lei şi 45 aşa, castraveţii sunt de 45 şi cei moldoveneşti 60 de lei”, a afirmat o vânzătoare.

Agitaţie mare a fost şi în supermarketurile din capitală. Oamenii au stat la coadă zeci de minute pentru a-şi achita cumpărăturile.

„Vânzările merg foarte bine, totul este gustos. Doamnele noastre în ziua de astăzi nu prea pregătesc acasă, vin şi iau de la noi, gustos, proaspăt, frumos, aranjat”, susţine un alt comerciant.