icon

Cabinetul de miniştri a operat remanieri de cadre

24-02-2016 17:33
1,972

În cadrul şedinţei de astăzi, Guvernul a aprobat decizia privind numirea lui Dmitrii Parfentiev în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, fiind eliberat din funcția deținută anterior.

 

În funcţia de şef al Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu, a fost numit Octavian Mahu, în urma eliberării lui Anatolie Harcenco din funcţia respectivă. 

 

Executivul a decis, de asemenea, rechemarea lui Valeriu Gheorghiu din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei, înaintând Preşedintelui Republicii Moldova proiectul decretului respectiv.

 

Tot astăzi, Eremei Priseajniuc a fost numit în funcţia de consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul combaterii corupției și activității organelor de drept.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31