„Nu este vorba doar de interesele speciale ale britanicilor în anumite chestiuni, chiar dimpotrivă. Numeroase puncte sunt justificate şi de înţeles”, a declarat ea în faţa Bundestagului într-un discurs în care a prezentat poziţia Germaniei înainte de summitul de joi şi vineri.

Chiar în privinţa chestiunii sensibile a limitării prestaţiilor sociale pentru cetăţenii din alte ţări din UE, Angela Merkel şi-a exprimat sprijinul faţă de prim-ministrul David Cameron.

„Aceste solicitări sunt de înţeles şi justificate este evident că fiecare ţară membră trebuie să-şi protejeze sistemul social de abuzuri”, a afirmat şefa guvernului federal german.

„Ca şi David Cameron, consider şi eu necesar ca noi, în interiorul UE, să facem mai mult în privinţa competitivităţii, transparenţei şi a birocraţiei. Germania şi Marea Britanie împărtăşesc aceste convingeri de mai mulţi ani”, a subliniat ea.

Potrivit Angelei Merkel, guvernul german va face tot ce îi stă în putere pentru că în final, nu numai Marea Britanie are de câştigat, ci şi Germania şi întreaga Europă.

„Este în interesul nostru ca Marea Britanie să fie un membru puternic al unei Europe puternice”, a mai afirmat cancelarul german.

Cameron a promis organizarea unui referendum privind menţinerea ţării în UE. Şeful guvernului german încearcă să obţină un compromis cu prilejul summitului celor 28 de şefi de stat şi de guvern de vineri de la Bruxelles, ceea ce i-ar permite să organizeze această consultare încă din luna iunie.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat la 2 februarie o propunere de acord pentru a răspunde solicitărilor britanice de reforme şi a evita un Brexit, dar rămân încă puncte de divergenţă între cele două părţi, notează AFP.