icon

Consiliul Economic al Prim-ministrului a făcut bilanţul unui an de activitate şi a trasat obiectivele pentru perioada următoare

09-04-2015 14:22
869

Astăzi a avut loc prima şedinţă din acest an a Consiliului Economic al Prim-ministrului, în cadrul căreia au fost examinate rezultatele activităţii în anul 2014 şi priorităţile pentru anul curent, în vederea realizării obiectivului comun al Guvernului şi mediului de afaceri – dezvoltarea economică a Republicii Moldova. 

 

Prim-ministrul Chiril Gaburici a menţionat că reuniunile Consiliului reprezintă o platformă de dialog între Guvern şi mediul de afaceri, necesară pentru asigurarea consultărilor constructive pe marginea subiectelor de actualitate în domeniul economic și adoptarea deciziilor cu maximă considerațiune pentru interesele și necesitățile sectorului privat. „Trebuie să existe o continuitate în acest dialog şi este important să găsim soluţii optime pentru crearea condiţiilor favorabile de dezvoltare a afacerilor şi atragerea investiţiilor în Republica Moldova”, a spus Premierul.

 

În cadrul şedinţei, secretariatul Consiliului Economic al Prim-ministrului a raportat rezultatele activităţii în anul 2014. Printre realizări au fost menţionate măsurile întreprinse pentru simplificarea procedurilor de lansare a afacerii şi de eliberare a certificatelor fitosanitare la exportul produselor agroalimentare cu reducerea costurilor aferente, eliminarea taxei de 1,5% la exportul produselor nucifere, promovarea serviciilor electronice în vederea simplificării procedurilor de raportare, precum şi facilitarea accesului la finanţarea afacerilor.       

 

Participanţii la şedinţă au discutat despre priorităţile pentru activitatea Consiliului în perioada următoare şi au venit cu propuneri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a  afacerilor în ţara noastră. S-a convenit ca, până la finele anului curent, să fie convocate încă cel puţin patru şedinţe ale Consiliului Economic, iar următoarea întrunire să fie dedicată în totalitate aspectelor ce vizează punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, în partea ce ţine de crearea Zonei de Liber Schimb.  

 

Consiliul Economic al Prim-ministrului a fost creat în decembrie 2012, cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de organ consultativ, şi are misiunea de a facilita dialogul între reprezentanţii comunităţii de afaceri şi formatorii de politici în vederea dezvoltării unui climat socio-economic favorabil şi unui mediu de afaceri nondiscriminatoriu, transparent şi favorabil investiţiilor. Activitatea instituției este susținută de către Secretariatul responsabil de promovarea şi monitorizarea deciziilor luate de Consiliu.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31