Principală  —  Ediţia PRINT  —  Stop Fals!   —   STOP FALS! Premierul Pavel Filip…

STOP FALS! Premierul Pavel Filip nu a avut negocieri secrete la Bucureşti şi nici nu a discutat despre „suprimarea protestelor”

Pe 28 ianuarie 2016, la rubrica „Blog” de pe site-ul ziarului „Panorama”, jurnalistul Dmitri Ciubaşenco titra, citând surse anonime, că: „Premierul Pavel Filip a discutat la Bucureşti despre ajutorul României în suprimarea protestelor”.

„În cadrul vizitei la Bucureşti din data de 26 ianuarie, prim-ministrul Pavel Filip, pe lângă întâlnirile publice, anunţate oficial, a avut şi negocieri secrete cu colegii români, în cadrul cărora s-a discutat situaţia social-politică tensionată din Moldova, au confirmat surse care au contribuit la organizarea vizitei”, a scris Ciubaşenco. Cu trimitere la aceleaşi surse anonime, autorul scrie că „necesitatea abordării acestei chestiuni explică graba cu care a fost organizată prima vizită de lucru a noului premier la Bucureşti”. Potrivit lui Ciubaşenco, la consultările secrete, la care s-ar fi discutat despre protestele non-stop din Moldova, ar fi participat din partea României şeful guvernului Dacian Cioloş, ministrul Apărării Naţionale Mihnea Motoc, ministrul Afacerilor Interne Petre Tobă şi ministrul Finanţelor Anca Dragu.

„În cazul unui ultim scenariu, nedorit, dacă protestele vor lua amploare, lui Filip i-a fost recomandat ca să instituie starea de urgenţă care presupune restricţii în libera circulaţie, interzicerea mitingurilor şi demonstraţiilor, sistarea activităţii partidelor politice, cenzura presei. Premierul moldovean a primit asigurări că poate conta pe ajutorul României şi, dacă va adresa o cerere oficială guvernului României pentru stabilizarea situaţiei, va primi un răspuns pozitiv”, a mai scris Ciubaşenco. Autorul articolului face referire la acordul de cooperare militară dintre guvernele României şi R. Moldova, semnat în 2013, afirmând că, în caz de necesitate, „carabinierii români” pot ajuta la „suprimarea dezordinii în masă”.

Pe 30 ianuarie articolul difuzat în „Panorama” a fost preluat aproape integral de site-ul Newsmd.md, fără a cita însă vreo sursă. La Newsmd.md, „sursele anonime care au contribuit la organizarea vizitei”, la care făcea referire Ciubaşenco, se transformă în „surse din România”. Articolul Newsmd.md, intitulat „România va ajuta guvernului Moldovei în cazul dezordinilor în masă”, a fost preluat ulterior de mai multe site-uri de limbă rusă din Republica Moldova, printre care Gagauzyeri.md, Kp.md, Terra.md ş.a. Postul de radio „de stat” de la Tiraspol a difuzat o ştire la această temă, citând ziarul „Komsomolskaia pravda v Moldove”. Portalul Terra.md a indicat sursa Newsmaker.md, fără a da link direct la articolul citat. În arhiva portalului Newsmaker.md nu există însă un material cu asemenea conţinut.

Au manifestat interes pentru pretinsa şedinţă secretă de la Bucureşti şi câteva publicaţii online din Rusia şi Belarus: Newsland.com, Rabkor.ru, Left.by.

 

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a fost unul dintre oamenii care au organizat deplasarea premierului Pavel Filip la Bucureşti şi care cunoaşte în detaliu programul întrevederilor. „Informaţiile difuzate sunt un fals şi o dezinformare crasă. Problema protestelor nu s-a discutat. Domul Filip nu a avut întrevederi secrete şi aceasta o spun cu toată responsabilitatea, pentru că l-am însoţit pe tot parcursul vizitei”, a declarat ambasadorul pentru Asociaţia Presei Independente (API).

Şi consilierul de stat pentru afaceri europene la Cancelaria Guvernului României, Cristian Ghinea, neagă că premierul român Dacian Cioloş ar fi vorbit cu omologul său moldovean despre proteste. „Am participat la discuţii, nu s-a discutat aşa ceva. Este absolut scandalos că se vehiculează asemenea idei. Au fost abordate teme economice, reformele pe care trebuie să le facă Chişinăul, împrumutul acordat de România şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească guvernul moldovean. Despre toate acestea s-a vorbit în conferinţa de presă şi în scrisoarea trimisă guvernului de la Chişinău”, a spus Cristian Ghinea.

Andreea Gheorghe, consilierul pentru comunicare al ministrului Finanţelor Publice al României Anca Dragu, la fel a negat participarea la şedinţe secrete cu premierul moldovean. „Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a făcut parte din echipa guvernamentală care s-a întâlnit cu delegaţia de la Chişinău, condusă de prim-ministrul Pavel Filip. Evenimentul a fost anunţat pe agenda oficială a Guvernului de la Bucureşti. Printre temele discutate NU s-a aflat şi cea legată de protestele de la Chişinău”, a adăugat Andreea Gheorghe.

Valentina Basiul
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA. Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia VIP a Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI), cu suportul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360.