(FOTO) Top 20 de creaţii impresionante ale naturii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fantezia naturii pare să fie cu adevărat fără limite, aceasta oferindu-ne creaţii de-a dreptul impresionante, create cu migală de fenomenele naturale pe parcursul a sute şi mii de ani, sau chiar mai mult. Fie că e vorba despre chipuri sculptate în piatră, forme care mai de care mai diferite, sau fenomene naturale extreme, toate sunt impresionante în felul său. Pentru a vă convinge de acest lucru, Independent vă prezintă 20 de creaţii impresionante ale naturii.

Citeşte şi: (FOTO) 10 locuri impresionante de pe Terra, care vor dispărea în câțiva ani; Veneţia şi Taj Mahal se află printre ele

1. Arborele din Piatră
1
Se găseşte în Deşertul de Sare, la intrarea din Rezerva Naturală Eduardo Alvaro, Bolivia. Se aseamănă cu un copac din piatră, însă, în realitate este vorba despre o rocă vulcanică „sculptată” în timp de acţiunea erozivă a vântului şi nisipului. Este o adevărată atracţie turistică, din care cauză mai mereu aglomerat de turiştii curioşi. Pentru a se evita cozile lungi şi aglomeraţia, organizatorii au impus o regulă: nimeni nu are voie să se reţină în apropierea impresionante creaţii mai mult de 30 de minute. Timp berechet pentru a face câteva foto.

2. „Evantai” aluvial
2
Situat la graniţa munţilor Kunlun şi Altun, deşertul Taklimakan din provincia chineză Xinjiang. Ramificaţiile de culoare blu-deschis reprezintă partea traversată de rău prin deşert, cele cu culoare argintie sunt cursurile mai vechi de apă, care acum sunt aproape uscate.

3. Antelope Canyon
3
Este cel mai vizitat canion din sud-vestul american, fiind situat pe un teren Navajo lângă Page, Arizona. S-a format prin eroziune din cauza inundațiilor și proceselor aeriene. Vizitele se fac numai alături de un ghid, evitându-se perioada sezonului musonic când există riscul de inundații. Prețul unui astfel de tur variază între 40-80$/persoană, în funcție de durata turului.

4. Bătrânul din Hoy
4
O stâncă de 137 de metri, care a fost escaladată în premieră în 1966, veghează insulele Orkney, în Scoţia. Deşi cu un aspect parcă schimonosit de timp şi cu un nume de înţelept, Bătrânul din Hoy, stânca e tânără, având mai puţin de 400 de ani. Probabil nici nu va dăinui prea mult, experţii fiind de părere că nu peste mult timp se va prăbuşi în apă. Deja şi-a pierdut un picior undeva prin secolul XIX, în urma unei furtuni, iar eroziunea sa continuă.

Citeşte şi: (FOTO) Imagini impresionante realizate în interiorul unei peșteri de lavă

5. Goose Necks se află pe râul San Juan
5
În limbajul ştiinţific, aceste curbe complicate ale râului se numesc Meanders şi s-au format la începutul erei miocene (cu 25 de milioane de ani în urmă). Spectaculoasele sculptări în rocă, în formă şerpuită ating o adâncime de până la 300 de metri şi care au erodat de-a lungul timpului 16 straturi de structuri geologie, cea mai veche din acestea având aproximativ 300 milioane de ani.

6. Geoparcul Yehliu din Taiwan
6
Este una din minunile naturale ale lumii, faimos pentru formațiunile naturale și rocile cu forme deosebite, sculptate în urma eroziunii provocate de apele mării și vânt. Este un promotor care se întinde aproximativ 1,7 m în ocean, renumit pentru peisajul aparte, ca desprins de pe lună, cu o vechime estimată de câteva mii de milioane de ani.
Cea mai cunoscută formațiune este ”Capul Reginei” – o siluetă nobilă, cu gât lung și subțire și un profi grațios ce pare să sfideze vremurile cu mândrie (are o vechime de aproximativ 4000 de ani) însă vizitatorii pot vedea și ”Pantoful zânei” (o zână foarte mare), rocă – lumânări, asemănătoare micilor pastile învelite în aluminiu sau chiar cele care aduc cu un corn de înghețată…ori un cap de dragon.

7. Izvoarele de la Pamukkale – Turcia
7
Orice călător neavertizat care ajunge în partea asiatică a Turciei, şi, mai exact, în zona Pamukkale, va fi surprins să vadă tocmai în această zonă o întindere mare de gheaţă. Desigur că nu a greşit drumul înspre Turcia, trecand prin Antarctica. Foarte probabil a ajuns la izvoarele de la Pamukkale.

8. Platoul Colorado
8
Este un paradis geologic care se întinde pe 337.000 de kilometri pătraţi, situat în interiorul celor patru colţuri ale Americii de Vest, în statele Colorado, New Mexico, Arizona şi Utah. Platoul Colorado „protejează” în perimetrul său un canion foarte lung, sinuos şi adânc săpat de fluviul Colorado.
Această zonă deosebită se caracterizează prin prezenţa unor munţi înalţi, robuşti, platouri erodate, chei de râuri, vârfuri vulcanice, dar cel mai important este faptul că include Marele Canion (Grand Canyon). Este cel mai „neîmblânzit” peisaj din toate statele Americii.

Citeşte şi: (VIDEO) Imagini cu cele mai reușite efecte speciale din lume

9. „Durdle Door”
9
O poartă pentru vânt şi mare – asta este „Durdle Door”, un arc natural format în stâncile calcaroase. Este amplasat pe Isle of Purbeck, care însă nu este efectiv o insulă, ci îşi datorează numele acelor timpuri în care se putea ajunge la ea doar pe un singur drum, plătind o taxă vamală destul de mare. Peisajul este impresionant: coline unduitoare acoperite cu iarbă-neagră, pereţi de stâncă din calcar şi plaje cu nisipuri aurii.

10. Deşertul Alb
10
La prima vedere am avea impresia că ne găsim la Polul Sud. În realitate, este vorba despre Sahara egipteană şi ceea ce vedeţi în imaginea de mai jos nu este zăpadă. Sunt roci calcaroase şi cretă, care formează Deşertul Alb cunoscut şi sub numele de Sahara el Beyda. Nisipul din desert are o nuanţă alburie, iar din loc în loc se pot observa formaţiuni din cretă care au apărut ca rezultat al furtunilor de nisip. Noaptea, la lumina Lunii, aceste formaţiuni seamănă cu nişte fantome, ceea ce a şi adus la diferite legende printre localnici şi la o atracţie şi mai mare pentru turişti.

11. Positano
11
La prima vedere seamănă cu chipul unui faraon ce iese din stâncă. Este vorba despre o stângă ce iese din mare, în apropiere de Positano, Italia. Aceste formaţiuni de stânci sunt considerate una din perlele Mării Tireniene, fiind foarte apreciate de turiştii din toată lumea.

Citeşte şi: (FOTO) Top 20 cele mai scumpe substanțe din lume; Aurul e abia pe locul 16

12. Ochelarii pe verticală
12
Natura poate fi uneori ca un adevărat sculptor. În imagine vedem ceea ce a reuşti să sculpteze natura de-a lungul sutelor de ani într-un trunchi de pin Bristlecone. Specialiştii susţin că aceste trunchiuri moarte de pin pot rezista fără ase decompune încă aproximativ 10 mii de ani.

13. Spectacolul Arcadelor, Utah, SUA
13
Parcul Naţional Arches se află în apropierea orăşelului Moab, din Utah, în vestul Statelor Unite ale Americii. Locul este recunoscut naţional şi internaţional, mai ales prin regiunea denumită Grădina Diavolului, graţie unui număr impresionant de arcade din piatră şi gresie, formate prin eroziune. Unele dintre aceste bolte dispar, prin erodare, până la surpare, dar mereu unele noi se formează pentru a le lua locul. Numărul de arcade cunoscute şi vizitate este estimat între 900 şi 2.000, iar cele mai înalte se ridică până la 88 de metri în aerul uscat al deşertului din Utah.

14. Vulcanul Dallol
Dacă în Etiopia temperatura medie anuală este de 34,4 grade Celsius, în depresiunea Danakil, unde se află Vulcanul Dallol, temperaturile depăşesc şi 46 de grade Celsius.
14
Vulcanul Dallol este cel mai jos de suprafaţă de pe Terra, aflându-se la 48 de metri sub nivelul mării. Peisajul bizar, cu nuanţe de roşu, verde, galben şi alb este dat de sarea existentă în zonă, de izvoarele de apă minerală fierbinţi, de gheizere, de rezervele naturale de potasiu şi sulf şi de tot felul de oxizi.

15. Formaţiunea muntoasă ce se întinde pe o distanţă de 650 km între Nevada şi California. Sunt formaţiuni naturale sub formă de arcuri, în culori vii diverse, de o frumuseţe rară.
15
Citeşte şi: (FOTO) Cei mai buni primari din lume; Cum au reuşit să îşi facă alegătorii fericiţi

16. Tsingy de Bemaraha
16
Este situată în provincia Mahajanga, în regiunea Melaki de pe coasta de vest a insulei Madagascar şi este formată din formaţiuni calcaroase ascuţite, numite tsingy.

17. Canionul Blyde River
17
Canionul ascunde cele mai frumoase şi mai verzi privelişti, fiind acoperit de o bogată vegetaţie subtropicală. Fauna şi flora sunt foarte dezvoltate aici, canionul ascunzând toate cele cinci specii de primate din Africa de Sud. Blyde River ajunge la o adâncime de 762 de metri, cu o lungime de 26 de kilometri.

18. „Muntele Domnului”
18
Se ridică deasupra Văii Marelui Rift într-o regiune îndepărtată a Tanzaniei de Nord. E singurul vulcan din lume care erupe lavă natrocarbonatică.

19. „Catedrala de marmură” din Chile
19
Este un „templu azuriu” situat pe al doilea cel mai mare lac din America de Sud, General Carrera din Patagonia. Apa a sculptat formele unice ale pereţilor de marmură. La început, câmpurile de gheaţă blocau extremitatea vestică a lacului, dar astăzi apele cu gheţari se varsă în Oceanul Pacific.

20. Vipera galbenă
20
Este o nouă specie de viperă cu coarne, care a fost descoperită în Tanzania. Şarpele recent descoperit este de culoare galbenă şi are o lungime de aproximativ 60 de centimetri. Habitatul acestei specii de viperă este doar de câţiva kilometri pătraţi.

Citeşte şi: (FOTO și VIDEO) Cea mai adâncă piscină din lume funcționează în Italia, cu apă termală


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...