10:16:19 20.04.2024
Stiri

„Furau din gura copiilor”. Schema prin care erau sustrase produsele alimentare destinate grădinițelor

Social 06.02.2016 13:24 Vizualizări1214 Autor: Victoria Bortă
„Furau din gura copiilor”. Schema prin care erau sustrase produsele alimentare destinate grădinițelor igp.gov.md


Trei bărbați, de 32 și 54 de ani, din mun. Chișinău și raionul Ialoveni au fost reținuți de poliție, fiind suspectați de delapidarea averii străine.

Aceștia lucrau hamali și șoferi-distribuitori de produse alimentare către cantinele instituțiilor școlare, administrate de o întreprinderea de stat de alimentație publică.

Ca urmare a cercetărilor, polițiștii au stabilit că suspecții, în complicitate cu șefii cantinelor, angajați ai întreprinderii de stat de alimentație publică, au pus în aplicare o schemă frauduloasă de însușire a produselor alimentare.

Astfel, distribuția produselor alimentare era efectuată zilnic, conform orarului stabilit, punctul de încărcare fiind depozitul întreprinderii.

La sfârșitul zilei, marfa însușită în rezultatul neeliberării către cantinele școlărești, era descărcată în unitatea de transport, proprietatea unuia dintre suspecți. O parte dintre alimente le împărțeau între ei, iar altele erau comercializate ilegal.

În așa mod, zilnic erau însușite produse alimentare în sumă de circa 2000-2500 de lei, banii încasați erau împărțiți cu șefii cantinelor, angajați ai întreprinderii menționate.

Ca rezultat al perchezițiilor efectuate în unitatea de transport și domiciliile suspecților, polițiștii au depistat mai multe produse alimentare ( unt, hrișcă, orez, zahăr, fructe uscate, paste făinoase, biscuiți, borcane de lapte condensat, gemuri, mazăre, paste de tomate, sucuri, sticle cu ulei de floarea soarelui), valoarea cărora se ridică la peste 50 000 de lei.

De asemenea, forțele de ordine au efectuat acțiuni de constatare în incinta cantinelor instituțiilor de învățământ, pentru stabilirea modului de gestionare a produselor alimentare.

În rezultatul acțiunilor, la mai multe cantine au fost constatate un șir de încălcări: deficit de produse alimentare primite conform facturilor de expediție, păstrarea produselor alimentare cu termen de valabilitate expirat destinate pentru producere, nerespectarea condițiilor sanitar-igienice de păstrare a produselor alimentare.

Cazul este cercetat, iar poliția recomandă directorilor instituțiilor școlare să manifeste o atitudine mai responsabilă față de procesul tehnologic de pregătire a bucatelor.

Părinții, de asemenea, trebuie să supravegheze procesul tehnologic de pregătire a bucatelor, să verifice ori de câte ori au posibilitatea calitatea produselor alimentare folosite la pregătirea meselor copiilor, termenii de valabilitate ale acestora, condițiile sanitare-igienice din cantine și locurile de depozitare a acestora.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md