Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cinci bărbați au intrat într-o…

Cinci bărbați au intrat într-o casă din str. Costești de unde au sustras sume impunătoare de bani și bijuterii

Act de tâlhărie în sectorul centru. Potrivit unor surse din poliție, la 2 ianuarie curent, în jurul orei 21:30, persoane necunoscute au aplicat violența asupra unor cetățeni, domiciliați pe str. Costești, municipiul Chișinău. Indivizii au sustras bani în sumă de 30 de mii de dolari SUA și 545 de mii de lei, dar și bijuterii din aur în sumă de 14 mii de lei.  Cazul nu a fost făcut public de poliție.

Apelată de ZdG, ofițerul de presă al Poliției capitalei, Natalia Stati, a confirmat actul de tâlhărie. „La 2 ianuarie curent, în jurul orei 21:25, cinci bărbați  cu masă pe cap au pătruns într-o locuință de pe strada Costeși din Chișinău. În casă se aflau șase persoane, printre care doi copii. Nimeni nu a avut de suferit, indivizii au sustras însă sume impunătoare de bani și bijuterii. La fața locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Centru.” Potrivit ofițerului de presă, până la acest moment nu a fost stabilită suma exactă a pierderilor.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pe art. 188 Cod Penal, pentru tâlhărie, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. Infractorii riscă închisoare de 5 la 8 ani.

Poliția nu  a  identificat vreun suspect.

Cazul nu a fost făcut public anterior. Natalia Stati a declarat că  acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece IP Centru nu a informat serviciul de presă al Direcției de Poliție a Municipiului Chișinău despre producerea infracțiunii.

Amintim că ZdG a scris acum două zile despre o tentativă de jaf la Ciocana, despre care, de asemenea, poliția nu a informat.

Foto simbol: evz.ro