Potrivit Băncii Naţionale, în 2015, moldovenii care muncesc peste hotare au trimis în ţară aproximativ un miliard 129 de milioane de dolari, în timp ce în 2014 - un miliard 612 milioane de dolari. Peste 45 la sută din totalul transferurilor din anul trecut au fost din CSI, în descreştere cu 50 la sută comparativ cu anul 2014. Sumele trimise din ţările Uniunii Europene au scăzut mai puţin anul trecut, cu doar 3,9 la sută faţă de 2014. Cei mai mulţi bani au fost transferaţi din Federaţia Rusă, aproximativ 500 de milioane de dolari. Urmează moldovenii din Italia, care au trimis acasă aproape 132 de milioane de dolari, cei din Israel, cu aproximativ 120 de milioane, şi din Statele Unite - cu 103 milioane de dolari. În topul transferurilor au mai fost incluşi conaţionalii noştri care se află în Marea Britanie, Germania, Franţa, Turcia, România, Spania, Cipru şi Kazahstan.

Datele Băncii Naţionale mai arată că anul trecut s-a înregistrat o reducere cu peste 60 la sută a transferurilor efectuate în ruble ruseşti şi s-a majorat ponderea dolarilor. Astfel, tranzacţiile în moneda americană au constituit aproximativ 42 la sută, în euro - în jur de 33 la sută, iar în ruble - aproape 25 la sută.