Rezoluția adoptată în PMAN: Alegeri anticipate desfăşurate nu mai târziu de aprilie 2016!

Manifestanții din Piaţa Marii Adunări Naţionale au adoptat astăzi o rezoluție prin care se constată capturarea definitivă a tuturor a instituţiilor statului și se solicită alegeri parlamentare anticipate organizate nu mai târziu de aprilie 2016.

De asemenea, în rezoluţia adoptată se anunţă crearea unui Consiliul al Salvării Naţionale, în care se va coopta personalităţi integre şi care se va ocupa de asigurarea implementării revendicărilor formulate de protestatari.

Textul integral al Rezoluţiei poate fi citit mai jos:

„Concetăţeni, RM se află într-o situaţie fără precedent. Pericolul capturării definitive a statului a devenit o realitate, iar în aceste condiţii toţi cetăţenii RM şi-au unit eforturile pentru a opune o rezistenţă totală regimului oligarhic şi dictatorial.

Cetăţenii protestează continuu după alegerile din 2014, în special după ce au aflat despre jaful secolul, furtul miliardelor de dolari. Chişinăul este scena unor proteste nemaiîntâlnite în istoria statului, însă acest lucru este ignorat de puterea criminală şi ilegitimă, care îşi continuă nestingherit procesul de exploatare a statului captiv.

Ultima sfidare la adresa cetăţenilor a reprezentat-o formarea aşa-zisei majorităţi parlamentare, constituite nu în baza voturilor cetăţenilor, ci prin mită, şantaj şi corupţie. Felul în care uzurpatorii puterii şi-au numit Guvernul şi premierul, sfidând orice rigoare democratică, la miez de noapte, demonstrează că RM nu mai este guvernată de lege, dar de o huntă criminală în frunte cu oligarhul Plahotniuc. În aceste condiţii, constatăm capturarea definitivă a tuturor a instituţiilor statului, care nu mai acţionează în conformitate cu normele democratice şi legale, ci deservesc interesele obscure şi ilicite ale oligarhiei criminale.

Unica salvare a democraţiei şi a însăşi existenţei statului Republica Moldova este înlocuirea in corpore a actualei clase politice, prin alegeri anticipate organizate în condiţii democratice de un guvern al încrederii populare, monitorizate de ONU şi de instituţiile internaţionale.

Facem apel către partenerii de dezvoltare a RM să susţină revendicările poporului privind organizarea a alegerilor anticipate în condiţii democratice şi să nu sprijine guvernul Filip-Plahotniuc de sorginte oligarhică.
 

– Cerem în mod imperios demisia conducerii ilegitime şi scoaterea din captivitate a instituţiilor abilitate cu asigurarea efectuării unor alegeri libere: Comisia Electorală Centrală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, instituţia publică Teleradio Moldova, Procuratura Generală,  –  – Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Banca Naţională, Curtea Supremă de Justiţie, precum şi dizolvarea Parlamentului şi anunţarea datei alegerilor anticipate nu mai târziu de aprilie 2016;

 – Cerem crearea premiselor legale pentru alegerea şefului statului de către întregul popor. În vederea asigurării implementării revendicărilor se constituie Consiliul Salvării Naţionale, cu posibilitatea cooptării unor personalităţi integre;

 – Cerem încetarea persecutări a celor care se opun fărădelegilor oligarhice prin susţinerea presei independente, a societăţii civile sau prin proteste paşnice, precum şi eliberarea imediată a deţinuţilor politici, inclusiv a grupului Petrenco;

 – Cerem înregistrarea în regim de urgenţă a Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, care este exponent al voinţei populare, exprimate la Marea Adunare Naţională din 6 septembrie 2015;

 – Cerem demisia imediată a ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, ca reprezentant al oligarhiei criminale, dar şi a şefului IGP, Gheorghe Cavcaliuc, pentru brutalitatea cu care a atacat protestatarii paşnici în timpul învestirii pe furiş a guvernului ilegitim Filip-Plahotniuc şi pentru ofensa inadmisibilă adusă poporului Moldovei, căruia i se atribuit calificativul de gloată.”

Foto: www.europalibera.org

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.