Zeci de mii de persoane au manifestat vineri pe străzile capitalei Chişinău, pentru a cere alegeri anticipate, la două zile după învestirea unui al treilea guvern în mai puţin de un an. Aprobarea acestuia de către parlament, miercuri, a provocat furia manifestanţilor, care au încercat să ia cu asalt clădirea parlamentului, pentru a zădărnici ceremonia.

Însă, aceste manifestaţii nu sunt decât cele mai recente episoade ale unei crize politice care zguduie Republica Moldova — o ţară săracă, cu 3,5 milioane de locuitori — de la anunţarea, la începutul lui aprilie, a dispariţiei din sistemul bancar al republicii a circa un miliard de dolari, ceea ce reprezintă 15% din PIB-ul ţării.

Potrivit AFP, Republica Moldova, situată între Ucraina şi România, este văzută adesea ca un teren de confruntare între UE şi Rusia, mai ales după adoptarea, în 2014, a Acordului de Asociere, fapt ce a provocat furia fostului stăpân rus.

Populaţia republicii este în proporţie de 78% de etnici români, minorităţile rusă şi ucraineană reprezentând circa 15%. Cu toate acestea, la recentele proteste au manifestat unii lângă alţii pro-europeni şi pro-ruşi, forţe de dreapta şi forţe de stânga, care acuză actuala majoritate că foloseşte retorica pro-europeană pentru a camufla corupţia, subliniază agenţia de presă franceză.

Manifestanţii îşi concentrează furia asupra controversatului oligarh Vladimir Plahotniuc, considerat eminenţa cenuşie a politicii moldovene şi acuzat că ar trage sforile în noul guvern.

Iar situaţia nu pare să se aplaneze, liderii opoziţiei îndemnând la noi manifestaţii duminică şi dând asigurări că nu-şi vor abandona lupta până când vor fi organizate noi alegeri. Acestea, însă, de care ar beneficia partidele proruse, nu ar rezolva o criză politică ce necesită reforme profunde, dau asigurări analiştii politici.

„Perspectivele Republicii Moldova sunt sumbre şi foarte nesigure”, explică analistul David Dalton de la Economist Intelligence Unit. „Republica are nevoie de o largă mobilizare socială, care să reunească partea progresistă a elitelor politice, financiare, industriale sau de stat, pentru a asigura reforme instituţionale. Mai exact, de o revoluţie politică şi socială”, conchide Dalton.