icon

Ministerul Finanţelor dă asigurări că în buget sunt bani pentru achitarea salariilor și plăților sociale

14-01-2016 14:32
987

În debutul ședinței de astăzi a Guvernului în exerciţiu, Prim-ministrul interimar Gheorghe Brega a cerut informaţii de la ministrul Finanţelor în exerciţiu în legătură cu speculaţiile potrivit cărora achitarea salariilor pentru bugetari în luna ianuarie curent are loc cu întârzieri.

 

Potrivit ministrului în exerciţiu al Finanţelor, Anatol Arapu,  în luna ianuarie există resurse financiare pentru achitarea salariilor și a plăților sociale. Totodată, ministrul în exercițiu a menționat că efectuarea tuturor plăților bugetare, inclusiv achitarea salariilor, este posibilă după dezagregarea integrală a bugetelor aprobate provizoriu pentru instituţiile bugetare. Pe lângă aceasta, începând cu 1 ianuarie 2016, plățile bugetare se efectuează cu utilizarea obligatorie a codului IBAN (International Bank Account Number). 

 

Astfel, întârzierea care s-a produs luna aceasta în unele instituţii bugetare este cauzată de implementarea noului sistem pentru care autorităţile publice au fost pregătite în ultimii doi ani.

 

 

 

 

 

 

 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30