Cu lacrimi în ochi, mulţi dintre ei spun că se despart cu greu de familie, pe care o vor revedea abia la următoarea vacanţă. Susţin, însă, că le dă putere gândul că doar aşa le pot asigura celor dragi o viaţă decentă. 

În aceste zile, cele mai solicitate curse aeriene au fost cele spre Italia, Germania şi Rusia. Moldovenii care muncesc în străinătate spun că sunt nevoiţi să plece peste hotare pentru a-şi întreţine familiile.

Pentru cei care pleacă de acasă, dar şi pentru cei care rămân momentul despărţirii a fost la fel de emoţionant.

Un tânăr care pleca la Verona s-a despărţit cu greu de iubită, dar ei sunt siguri că se vor revedea peste trei luni, când fata îi va călca pe urme. Tânăra spune că nu-şi vede viitorul în Moldova, din cauza condiţiilor grele de viaţă.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Chişinău, în perioada sărbătorilor de iarnă, fluxul de pasageri s-a majorat semnificativ.