„Se acordă premiu pentru muncă îndelungată şi ireproşabilă, atitudine conştiincioasă faţă de exercitarea sarcinilor…” - a scris despre sine în propria dispoziţie Pavlina Telişcev, primarul satului Dolinnoe din raionul Criuleni. Ea şi-a acordat un premiu de 2500 de lei, adică jumătate din salariul de funcţie, cu ocazia Hramului localităţii. Prin aceeaşi dispoziţie, emisă la 14 august 2015, a fost premiată cu 610 lei şi contabila Primăriei, executarea fiind pusă în sarcina contabilei-şefe. Pavlina Telişcev şi-a anulat însă dispoziţia în luna octombrie, la câteva zile după ce a primit notificarea de la OTC, care a subliniat că documentul a fost emis cu depăşirea atribuţiilor. 

Banii însă i-au fost acordaţi primarului printr-o nouă decizie, deja a Consiliului Local. Pavlina Telişcev spune că nu ea a decis că i se cuvine un premiu, ci Consiliul. Ea se plânge că aleşii locali au salarii foarte mici, raportate la munca pe care o fac.

„Primarii au retribuţii atât de mici, nu ca miniştrii, nu avem suplimente la salarii. Dar ce responsabilitate cade asupra primarului! Să vă spun sincer, astăzi încă nu am reuşit să mănânc. Localitatea mea are, oficial, ceva mai mult de o mie de locuitori, însă neoficial aici locuiesc mult mai mulţi oameni, întrucât ne aflăm la câţiva kilometri de capitală. Primarul rezolvă problemele tuturor oamenilor, nu doar ale celor care locuiesc aici oficial. Eu ridic lunar 5 mii de lei. Şi iată atunci când, o dată la doi ani, urma să primesc şi eu un premiu cât jumătate din salariul meu lunar, mi-au făcut notificare. E oarecum jignitor. Acum e sfârşit de an, nu am luat niciun premiu cu această ocazie pentru că nu avem dreptul”, a spus Pavlina Telişcev, pentru Moldova Curată.

Un alt primar însă, din acelaşi raion, a refuzat să-şi anuleze propria dispoziţie. Ion Plămădeală, primar la al doilea mandat în satul Izbişte, şi-a acordat un premiu mai mare, de 5 200 de lei, la 2 februarie 2015, cu ocazia Zilei Autonomiei Locale şi a lucrătorului din APL. El a invocat Legea privind funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi Legea cu privire la salarizarea funcţionarilor publici. «Legislaţia prevede acordarea, cu ocazia sărbătorilor, unor asemenea premii. Ne-am bazat şi pe Regulamentul intern cu privire la premiere. Ni s-a spus însă că în el trebuia să fie scrisă şi însăşi suma premiului. Adică numai regulamentul nu era suficient. Respectiv, după ce am primit notificarea de la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat, am propus Consiliului să adauge suma în Regulament şi s-a aprobat», ne-a spus Ion Plămădeală. 

Primarul afirmă că a informat OTC despre modificarea Regulamentului şi nu a restituit banii, întrucât astfel dispoziţia devenea legală. De aceea a refuzat să o anuleze. Oficiul însă a insistat ca documentul să fie abrogat, lucru care a şi fost făcut de către instanţă.«Nu am abrogat dispoziţia pentru că am făcut trimitere la prevederile legislaţie care permit emiterea unor astfel de dispoziţii. Dacă membrii consiliului ar fi refuzat să aprobe modificarea, adică să indice suma în Regulament, desigur că ar fi trebuit să întorc banii. Pe viitor deja voi ţine cont de asta. Ca să nu mai intru în procese de judecată, atunci când vor fi zile de sărbătoare sau alte motive prevăzute de Codul Muncii, voi propune Consiliului astfel de decizii. Dacă va aproba bine, dacă nu, nu», a conchis Ion Plămădeală. 

Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar prevede, la articolul 8, că «mărimea premiilor cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare pentru persoanele care deţin funcţii de demnitate publică din cadrul administraţiei publice locale se stabileşte prin decizie a autorităţii locale deliberative».

Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că, în conformitate cu această lege, primarii pot beneficia de premii cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, care se plătesc din contul economiei mijloacelor pentru retribuirea muncii, alocate pe anul respectiv. ”Potrivit acestei legi, cuantumul premiului unic nu va depăşi salariul lunar (salariul de funcţie) al salariatului premiat. Mărimea premiilor se stabileşte prin decizia autorităţii locale deliberative. Încălcarea respectivelor prevederi este una condamnabilă, mai ales că una dintre misiunile aleşilor locali de a veghea asupra integrităţii procesului de gestionare a finanţelor publice locale. Administrarea bugetului local este una dintre cele mai esenţiale şi sensibile atribuţii ale autorităţilor publice locale. Modul în care aceste atribuţii sunt exercitate serveşte drept hârtie de turnesol la evaluarea integrităţii puterii locale. Evident, asemenea cazuri generează dubii în partea ce ţine de probitatea persoanelor vizate. În opinia mea, cazurile trebuie să fie cât mai mult mediatizate, pentru a oferi comunităţii locale şansa unei decizii corecte în electorale”, susţine experta anticorupţie.

Pavlina Telişcev reprezintă Partidul Comuniştilor şi conduce satul Dolinnoe fiind deja la al treilea mandat, iar Ion Plămădeală este primar la Izbişte din partea Partidului Democrat şi este la al doilea mandat. Ambii au fost realeşi la ultimele alegeri din primul tur. 

Viorica Manole

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.