Cei doi sunt concubini, iar bărbatul a încercat să scoată femeia din fântână, care, potrivit sătenilor, s-ar fi aflat în stare de ebrietate şi s-a aruncat în puţ. Astfel, bărbatul a rămas şi el blocat în puţ.

Individa nu e la prima tentativă de sinucidere. Tânăra este mama a doi copii, unul de şapte ani din prima căsnicie şi altul de doar trei luni, pe care îl are cu actualul concubin. Familia se află la evidenţa asistenţei sociale, a declarat pentru IPN asistenta socială din localitate.

Echipele de salvatori au fost anunţate de un necunoscut care a văzut că în fântână a căzut cineva. La operaţiune de salvare au participat două echipe de salvatori.

Femeia a fost transportată la spital, iar bărbatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.

Poliţia investighează cazul.